acum pentru omenire viața este sumbră,
focul pârjolește iubiri, fericiri, speranțe,
pier nemângâiați creatorii de umbră,
se transformă în cenușă fragile creanțe.

nu credeam soarele să fie atât de nemilos,
râuri au secat pietrele crapă de sete,
nu credeam ca și timpul să fie nebulos,
să constrângă lumea cu negre corsete.

cerul este amuțit precum o păpușă,
ploaia întârzie să hrănească pământul,
poezia naturii va renaște din cenușă,
magică putere să exprime cuvântul.

demonii focului i-aș înfige în țepușă,
pacea și armonia să cunoască avântul.