Iubirea se face rugăciune
între palmele omului sincer,
acolo unde sufletul își pleacă fruntea
înaintea lui Dumnezeu.

Acolo, un gând poate deveni psalm,
iar inima poartă cu demnitate
ceea ce i-a fost încredințat.

Dumnezeu a așezat iubirea în noi
ca pe o taină
pe care doar unele suflete o pot înțelege.

Așa învățăm să iubim
cu respect, cu răbdare,
cu smerenie și cu credință.

Omul pe care îl iubim
devine parte dintr-un drum
pe care Dumnezeu îl cunoaște mai bine decât noi.

Ne găsim aici uneori,
alteori ne căutăm pe drum,
până la regăsirea nesfârșită de dincolo.
Iubirea trece mai sus de inimă.

Ea urcă încet, prin gânduri,
până ajunge înaintea lui Dumnezeu.