Dormeam. Și, în somn,
Am auzit zvârcolindu-se marea.

Din pat m-am ridicat,
Ca un înviat din mormânt,
Și am privit pe fereastră să văd
Cine o lovește până în dimineață
Când încă înfășurat eram în așternut.

Corbi negri îi smulgeau carnea
De pe tigvele peștilor copți aseară
Pe care i-am fript pentru câinii
Cu care mă caută să-și adape
Din margini apa inițială.

Am privit dansul stârvului ars
Și am ascultat sunetul osului gol
Purtat de aripile care îmi creșteau
Pe interior din lumina în care piereau.
Am crezut că visam.

Numai că aseară, pe foc,
Am pus capete de pești și priveam
Cum în ochii lor adânci, cât întunericul nopții,
Fierbeau și întâi se albeau, apoi,
Din golul în care ardeau
Le creșteau dimineți
Unde iar pluteau.

Atunci, m-am așezat din nou în pat
Ca într-un cuib puiul așteptând mâncarea.

Când m-a trezit, era târziu.
Dar nu atât de târziu încât să uit
Și cum cât în somn să pot auzi
Zvârcolind-se marea.