De fiece dată în care
Alegem ce date primordiale
Constituie axa universului
Realizăm că fiece pas
Nu e o întâmplare.

Pentru că, altcineva, înainte,
Le-a mai gândit literele care
Aparțin, sine die, acelorași
Mereu rostite, memorate,
Rescrise vechi cuvinte.

Astfel știm că a înnoda
Am învățat de la paseri
Ce își agață de ram
Cu spice cuibul
Care le e casă.

Iar a alerga pentru a prinde
Prada care ne-a crescut în minte
Nu este altceva decât dorința
De a ne astâmpăra foamea
Și setea din care, în carne,
Zvâcnesc, ca din piept,
Îndepărtări oarbe
Care ne cheamă
În îndepărtare.

Cum, tot astfel, știm că la vânătoare
Gonacii sunt aceia care adună
Vânatul urmat să fie răpus
De căutarea care îi mână.

Sau cum știm că cerul este mereu plin
De întuneric și de tot atâtea lumini
Ce ni le rostogolește prin ochi
Cum în sine ar purta întregi
Golurile altor mari goluri
Adăugate interminabil
Din căderi sale
Prin stropi.