Ea și-a spus numele simplu: Yolanda
–Un nume de stemă, de vis și de sfinți
–Și-a apărut ca o umbră bizară
Pe strada cu tei și parfum de arginți,

Când ceasul din turnul de sticlă suna
O oră bătută în mii de dorinți.
O, cine-ai fost tu în acea seară-albastră?
O simplă amantă, o sfințenie, un mit?

Purtat-ai la gât trei smaralde-adormite
Și-un zâmbet de sfinx obosit, rătăcit...
Să fi fost a patra iluzie-a serii,
Sau poate doar visul ce n-a mai venit?

Mi-ai spus că pleci mâine cu trenul de noapte,
Spre-un Nord fără margini, spre-un port inventat,
Că viața-i o piesă de teatru de gală
În care doar rolul de spectator ne-a fost dăruit.

Și-ai dispărut într-un nor de mătase,
Lăsând pe trotuar un parfum blestemat.
Yolanda!... Yolanda!... Ce nume de farsă,
Ce muzică tristă de vechi cabaret!

A fost o întâlnire, sau două, sau trei?
Nu-mi pasă de număr și n-am un regret,
Rămân doar cu marea, cu trenul, cu gara
Și-această romanță de prinț și poet.