Cobora lent,
se oprea curioasă pe ridurile obrazului,
apoi dansa în tăcere.

Uitase de grabă,
ca și cum timpul s-ar fi oprit
să-i privească rolul.

Visez.
Plutesc pe lac,
merg prin șoapte,
iubesc printre flori.
Ceaikovski dirijează.

Pornesc apoi la drum,
îmi caut un loc
unde să las tristețea,
doar sarea aceea amară
pe care n-o înțelege nimeni.

La apus, soarele mă cheamă.
Mă învelește în căldură
și, pentru o clipă,
nu mai simt obrazul
pe care am coborât.

Aplauzele mă ridică spre cer.

Lacrimă era balerina.