|
agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
agonia ![]()
■ Motanul care zgâria uşa, în sufletul tău Contact |
Comentariile membrilor
Vizionări: 4
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2026-09-07 | | Se-așază roșu peste verde, mânjeste galbenul un gri, îmbracă munții salopete și câmpu-ncepe-a înnegri. Mă cer albastru încă-o vară, mă soare și mă val sărat, dar toamna, peste dealuri, zboară spre un colind îndepărtat. O strig să mă mai lase-n iarbă cu flori, cu fluturi, c-un bondar, din frunze ea îmi face barbă, din vânt... puseu financiar. Îi scriu că nu am chef de prune, de mere, ghebe ori gutui, că nu semnez adeziune la anotimpuri cu pistrui. Îi zic de dulce și de mamă, de tată, sfinți, de zei, de toți, Îi spun că nu vreau must, pastramă, nici ceață, nici noroi pe roți, Nu vreau zacuscă, hribi, palincă, nu vreau plăcintă cu dovleac Și nu fac nicio caterincă: varza murată e un fleac. Mă dor, deja, facturi bombate, mă doare vara ce s-a dus, Mă dor și frunzele uscate, mă doare soarele-n apus, Și marea tot mai supărată, și parcul tot mai dezgolit, Și un genunchi, rotund, de fată, acum total acoperit. Și dor și zilele mai scurte, și răvășitul oilor, Și nucile căzute-n curte, și răpăiala ploilor, Și cuiburile părăsite de berze, stârci, șoimi, pelicani, Dor și fânețele cosite, dor adunările de ani. Norocul e că toamna asta, la fel ca cele din trecut, Nu e vreo soră cu năpasta, ci doare cum a mai durut. Iar de va fi, dar n-o să fie (așa cum am notat mai sus), Nu e nicio filozofie: chiar și exclusul e inclus.
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate