Suntem captivi în reci arhitecturi,
Zidind orgolii dincolo de stele,
Purtăm în suflet mândre armături
Și ne pierdem în logici mult prea rele.

Când ne apasă clipe de frustrare,
Aruncăm verdicte oarbe și pripite,
Schimonosind o lume-n transformare,
Prin unghiuri strâmte, brusc mărginite.

Fragilitatea noastră e deplină,
Suntem un abur purtat de un mister,
Dar ne blocăm în lipsa de lumină,
Pierzând din ochi întregul ei mister.

Trecem imuni prin marea simfonie,
Ignorăm total estetica din jur,
Schimbăm o clipă vie-n agonie
Și un prezent curat în cer obscur.

Oprește-te din oarba rătăcire,
Privește acest măreț și pur decor,
Redă-i din nou orgoliului privire,
Dar prinde clipa-n zborul ei ușor.