Nu mai e loc de noi între tăceri.
Florile muzelor, o umbră de parfum
Petale șubrede minează sub călcâi
Absența urmelor, postum, rănile sapă

Nu mai e pasu-n așteptările de doi
Uscate verile-au rămas într-o prefață
Sentința-i toamnă într-o lipsă de culori
Fructul amar gustăm cu-o linguă mioapă

Zăpezi bolnave au căzut peste scrisori
Acoperind țipătul șoaptelor cu gheață
Așchiile reci înțeapă lipsa de fiori
Visele torc în penitență fir de ceață

Nu mai e primăvară crudă pe viori
Arcușul macină-ndoit strune de piatră
Nisipul curge în octave de erori
Sunetul timpului e mut, actorii pleacă