m–au dus în pustiu
să vadă cât voi sta
fără apă vântul aducea diamante din sud
fire de praf 
mi–au străpuns lacrimile 
rănile au cerut să se vindece
dar pentru asta trebuia să știu ce culoare au ochii 
omului alături de care m-am simțit tânără
nu mi-ai fost atât de aproape încât să te uit
nici atât de bun încât să-mi iei zăpada din păr
a căzut singură
oarbă de aşteptare
m-au înconjurat târâtoarele
să trăiască din mine nu se sfârşise încă
prima zi