În vechiul meu Berceni cu străzi umbroase,
Unde arbori semeți ating un cer curat,
Printre fântâni cu ape vii, lucioase,
Un mistic colț de rai s-a ridicat.

Când noaptea-și strânge mantia de stele
Și zorii bat la geam, încet, timizi,
Se-aud din ramuri primele acorduri, cele
Ce-alungă umbre din pereții grizi.

Sunt mierlele, regine-n cânt și har,
Ce varsă-n zori o melodie sfântă,
Transformă insomnia-n mistic dar,
Iar sufletul, de bucurie, cântă.

O pace dulce, mirabilă, vibrantă,
Coboară peste cartierul meu cel drag,
O revelație matinală, elegantă,
Ce-mi lasă liniștea divină-n prag.