Din mii de flori cu chipuri multiforme,
Ce cresc în văzuri și pe-al meu balcon,
Am învățat că frumusețea n-are norme,
Ci e un mistic ecou în regal salon.

Ele mi-au dat a lor candoare sfântă,
Un rafinament profund, eteric, rar,
Când o corolă-n soare se răsfrânge și se-avântă,
Transformă lutul în divin altar.

Prin ele-am învățat să văd lumină
În nuanțe complexe, vii, de diamant,
Și să respir parfumul ce alină,
Făcând din simțuri un acord galant.

Sunt nestemate de parfum și de culoare,
Ce-nchid în ele un mister profund,
O eleganță care nu mai moare,
Și pe care-n cufărul meu o ascund.