un Creator ne-a lepădat
în lacrima cerului, Pământul
iar noi, niște lepădături, numaidecât
am creat un Creator-Ospătar
care să răspundă instant la orice ”Dă-mi Doamne”
am născocit tot atâtea religii cât răzvrătiri
premiind ignoranța și obediența la comanda
mușcă, ucide, ia totul

am auzit ceva despre o posibilă iubire
ca un zvon sau duh, dar am ales ispitele
înțelegem diferit cuvântul succes
eroii ne sunt criminalii în masă
ici-colo am plasat câte-un răstignit să se știe că
așa va sfârși orice altruist
și cât inima bate, ne vom bate strivind viața

clisa din noi se usucă și vântul, ploaia
o amestecă iarăși
reînviem tiptil de după boabe de rouă sfidând
o rază de soare
la orice-nceput menirea ne este minunea
dar ceva alterează minunoscopul și trecem
pe regim de eșec
aceleași vicii, erori, crime și amăgiri
aceleași scuze, alibi-speranțe

vedem diferit urâtul frumos
atâta risipă de sânge și os –
a fost noapte, apoi dimineață
clisă uitucă, bob de mătreață în barba
celui ce zămisli spirale de-a oarba
noi, biată-beată clisă rămasă
între degetele de la picioarele Timpului