|
agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
agonia ![]()
■ Fiecare femeie Contact |
Comentariile membrilor
Vizionări: 26
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2026-09-11 | |
ea apărea întotdeauna în actul doi
ducea tava cu două pahare de vin și spunea tare și clar domnul e servit eu îmi luam bilete la fiecare reprezentație în primul rând mă prezentam cu o jumătate de ceas înainte în costumul gri petrol de-a gata și cu pantofii cremuiți obsesiv și așteptam emoționat scena criticii spuneau că este o piesă montată prost că actorii principali joacă plictisiți că decorurile sunt ieftine că în sală miroase a petrosin dar eu veneam în fiecare săptămână să văd fata care duce tava în actul doi să simt cum îmi duduie inima în piept la fiecare pas al ei pe scenă să implor divinitatea să nu uite replica și să sper ca măcar o dată să privească spre primul rând acest lucru s-a întâmplat mulți ani la rând mă știau toți paznicul femeia de la garderobă tipul cu luminile sufleurul în fiecare săptămână îmi puneam costumul de-a gata și pantofii cremuiți obsesiv și așteptam emoționat scena din actul doi într-o zi au dărâmat teatrul și au făcut un mall cu de toate pentru cetățenii orașului m-am îmbrăcat în costumul gri petrol de-a gata mi-am pus pantofii cremuiți obsesiv și m-am plimbat de dimineață până seara pe scările rulante seara am început să caut pe google informații despre actorii care au jucat atâția ani piesa dar nu am găsit nimic despre fata care ducea tava în actul doi
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate