De treizeci și cinci de ani, în mistică tăcere,
Am construit în mine, cu gândul și cu fapta,
Un atelier de îndumnezeire și de vrere,
Unde spre Sfânta Treime întind eu dreapta.

Cele patruzeci și opt de cărți ce le-am dat lumii
Sunt stâlpi de înălțare, sunt turnuri de granit,
Din care veghez nocturn în ceasul rugăciunii,
Când tot cartierul în somn s-a adâncit.

Stau de veghe pe turnul credinței mele sfinte
Și port în rugăciune poporul meu român,
Cei mai omenoși oameni, cu sufletul fierbinte,
Cu credință mare negând suflul păgân

Nu-i insomnia o povară, ci e o misiune,
Un dar de iluminare primit de la Iisus,
Să chem peste români cereasca uniune,
Până ce simfonia mea se va sfârși acolo Sus.