Realitatea alerga
în oglindă.
Pictorul din mine
redesena
copacii repezi
invers
în gând,
nu știam la cine să apelez
pentru această (între)vedere.
Nu știam la ce
să m-aștept.

Mă îndreptam fortuit spre Ploiești Vest,
un fel de gangster dumpster
din alt anotimp,
cu bănci înmormântate în timp, buruieni și gunoaie,
dar
fără scriitori postmoderni,
doar ciocli de călători rătăciți
ca niște iluzii fără joben.

Cineva pusese în ochiul meu din oglindă
ceva sperietor și sublim,
timid, dar febril și sălbatec
alerga în mine
demult.

Nu mai știu
cine pusese ghepardul acolo
dar
nu putea fi scos
decât cu mâinile goale,
pline
de încercări, zbucium, culoare,
studiu
şi răni împlântate până-n străfunduri

Unde mă ducea acest inadecvat
Ploiești Vest?
Când eram gata cu adevărat să cobor?

Visul era doar un vis.

Pictorul știa ceva
ce eu încă mai aveam
de săpat,
scrijelit în carne şi-n sens
în stânca mea
unde mă rog şi
mă zbat
o toacă îmi bate
la ore fixe
din propriile oase
ca unui ucenic.

Aştept la uşă şi nu bat.
Nu urc scările.
Trenul aleargă-napoi
Fără șine,
Pe un drum nou.