Să visezi imposibilul vis de-a ajunge pe lună,
Ce-mi trebuia mie Pluto, cu a lui furtună,
Când eu sunt însăși soarele plin de lumină,
Și o simt cu ochii închiși când m-apropii de lună...


Poate că de asta urlă lupii la ea, cu-a ei cunună
Și poate de asta în feerie poezia mea se adună,
Și creează o sferă care vindecă, plină de lumină,
Și bucată cu bucată inima mea lângă ea se adună...


Pot să îmi țin singură inima în mâini, până redevine senină,
Și am nevoie de pauza din iubit, până mă umplu de lumină,
Ei nu înțeleg, vor repede să vadă, dragostea să vină,
Dar eu abia vin din furtună, fără să fiu eu de vină...


Două lumi diferite complet se unesc în visul meu cu luna,
Și dacă vrem ca dragostea să reziste, purtăm cununa
Razelor soarelui, atunci când prin poezii, învingem furtuna,
Și ne suntem atât de loiali, până când pe drum devenim una...