Agățat în ghearele melancoliei
Mă smulg și cad în îmbrățișarea caldă a realității.
Îmbătat de prea multă nostalgie
Deschid ochii și privesc viața în față.
Celulele mele nu doresc să fie zombi
Să se prelingă pe geamul istoriei ca picăturile de abur lichefiat pe parbrizul unui tir de marfă.
În căutarea sensului am găsit ce căutam - întregul cel imposibil de simțit
Doar trăit
Consumat ca un drog
Ca singurul medicament care-ți permite să respiri.
Când orice este mai bine decât moartea
Chinul zilnic e doar suportabil.
Când moartea e doar punctul de la capătul propoziției care e viața
Să respiri conștient și să iubești e singura întrupare a Raiului pe Pământ.