|
agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
agonia ![]()
■ Acum-uri ca și cum-uri Contact |
Comentariile membrilor
Vizionări: 15
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2026-09-13 | |
Mergeam pe Aleea Armoniei
cu doamna misterioasă în bleu ciel și în alb, ce fuma vape și mirosea mirific a mir. Nu știam nimic despre ea... Conducea stând aproape turcește, ascultând Julio Iglesias, într-o-nserare ciudată Eram într-o țară căreia îi lipsea un pic din dulceața și armonia vremurilor în care oamenii trăiau cu poarta sufletului larg deschisă mereu, bucuroși când le vin oaspeți triști când ceilalți sunt triști, bolnavi puțin odată cu cei bolnavi, într-o rânduială a firii în care mila curgea într-un singur sens odată cu Dumnezeu, din amonte, Indiferent de pe ce mal al Amaradiei ne priveam noi fără să ne strivim auzul și pașii cu tristețile altora uitarea și dragostea neîncepută în ochii micului pictor cu pălăriuță tăiată de mama cu foarfeca, Mâna fină a doamnei în bleu ciel desenând cartograme cu explicații în fumul vert incert Me olvidé de vivir. Și viile, în cârduri lungi, deodată cu păsările stinse-n tăceri îmi aminteau... Uitarea pierdută, pietroasă și roşiile cherry din solar cu vrej cu parfum ca ale lui Jack, din poveste. Dincolo de pădure era, probabil, Amaradia şi o viață paralelă a mea, mai aproape de cer. Dincolo de curte era casa țărănească cu pivniță ce aparținea Mitropolitului ce-a plecat dar a lăsat în urma lui dragostea. Me olvidé de vivir Soba asta de dragoste şi grijă N-are nevoie de casă Ca să-şi spună acasă Graba şi viața îşi făceau culcuş în noaptea parfumată de cimbrişor, cãrciumari şi regine Doamna în bleu ciel dispăruse demult În numărătoarea de pierderi şi kilometri, ca orice escroc minor de profesie, cu escrocherii mici şi-aproape oculte, cu chestii rizibile precum karma şi Austria. Eu însă eram în sfârşit într-un fel de acasă și habar n-aveam unde era de fapt Amaradia dar îi regăsisem pe bunicii lui Hristos şi piatra grăia cu blândețe şi amară dragoste: mai rămâi, Amaradia, niciun râu nu curge împotrivă-ți Rămâi şi te roagă-n tăcere în patul de la fereastra cu lună, greieri şi îngeri *Scrisă într-un septembrie mâhnit, la Mănăstirea Târgu Logrești, printre dovleci şi iluzii şi poveşti în roz ciel & în alb, fără bleu — Zvera End
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate