toamna se poartă în arămiu de lună
are chip sculptat în frunze
se întinde clară de la plus infinit
până la luminescența eternă a ploii
pasul ei adoarme în paleta ornantă a lumii
e chip adăugat în note lichide
pe portativ de piatră
îmi amurgește în gene
desfăcând celestine aprinse