Cetatea creierului, zăvorește-o bine!
Ai grijă cine intră-n ea,
Căci cai troieni sunt mulți pe dinafară,
Care, odată intrați, te vor dărâma.

Cântărește un gând pe zeci de fețe
Până ce dreptul de cetate-i dai;
Mai bine mai puține, dar supuse,
Decât dușmani ascunși în cap să ai.


Prin lume vei păși atuncea harnic,
Și nu-ți vei irosi viața în zadarnic,
Iar faptele, doar gândului supuse,
Nu vor pieri în umbrele apuse.

Lumea gândurilor, lume de iele,
Prieteni și dușmani tu ai printre ele;
Învață, deci, de-a le cunoaște,
În îmbierea lor vezi ce te paște!

Sub zâmbetul unui gând aristocrat
Se poate ascunde cine știe ce damnat;
Dă-i masca jos și privește îndelung,
Vezi în el ce prăpăstii se ascund.

Să ai vreo două-trei la care ții,
Dar să știi că-s ai Luminii copii;
Chiar de-s modeste și nu sunt strălucite,
Să știi că de Lumină-s izvorâte.

Sunt gânduri care zic că lumea au creat,
Că ele te-ar purta spre al Veșniciei palat;
Lor li te-ai închinat, altare-ai ridicat,
Dar nu pot dovedi mereu dacă-i adevărat.

Vezi gândurile ce te-au ajutat,
Să te ridici din animal te-au îndemnat;
Lor liberă intrare să le dai,
În ele sprijin, reazem și tovarăși ai să ai.