Rada, am trecut pe lângă viața
în care tu ai fi fost regina dimineților
cu gust de îmbrățișare.
Nu știu ce am făcut,
ce n-am făcut,
dacă ochii mei mari cât lumea
pe care o port printre lucruri,
dacă dintele pus zăvor peste privirea cerească,
sau degetul pus pe rană,
dacă aerul pe care îl respiram,
dragostea care m-a născut
sau nedragostea în care am murit,
dacă frica de abandon, de fiare și abis
au împrăștiat semințele valsului
pe care se rezema zarea,
sau dacă, pur și simplu ,
așa au fost așezate celulele în calea trezirilor,
încât acum, te închipui, te cânt.
Te-aș fi putut sărbători zilnic cu fericirea,
te-aș fi putut trimite la universitatea urcușului pe simplitate,
în locul care te încăpea aurie.
Rada, pe tine, totuși, te-au născut rădăcinile în ochii tuturor celor cărora
le-am atins creștetul cu palma dăruitoare de zbor.
Crești ca o amintire
pe care o las universului,
mărturie a trecerii încuvântate printre respirații. (16.09.2026 )