În caruselul blând al amintirilor mele,
Se-nvârtesc chipuri dragi din timpuri ce s-au dus,
Oameni plini de virtuți, născuți sub sfinte stele,
Ce-au reflectat în lume lumina de la Iisus.

Descoperit-am în ei o zestre ancestrală,
O bunătate mare, un mistic, rar tezaur,
Și-am împletit cu ei o legătură reală,
Schimbând secunda vieții în fire vii de aur.

N-am urât pe nimeni, n-am pus în piept disprețul,
Chiar de-am avut în cale conflicte și restriști,
Căci Hristos Mântuitorul mi-a arătat ce-i prețul
Iertării absolute ce-alungă norii triști.

Lăsat-am peste tot o amprentă înțeleaptă,
Idealuri mari și sfinte, viziuni de om trezit,
Iar Tatăl din mărire, pe calea Sa dreaptă
Spre Binele Suprem mereu m-a călăuzit.

Privesc acum din turnul de cărți și de lumină,
La caruselul mistic ce-n pieptul meu se-nvârte,
Sunt o romantică eternă, de pace caldă plină,
Ce-a transformat trecutul în sfinte, vii cuvinte.