să nu judeci singurătatea femeilor
ca niște magi în noapte
le vezi la geamurile blocurilor
încălzind lapte
pentru pisicile de pe scară
și viața lor se scurge pe pervazuri
pentru porumbei

eu nu judec singurătatea femeilor
pentru că au cumințenia acelor animale
care abia au făcut ochi
deși tăcerea lor insidioasă
are ceva rece
și obosit

soldați pe tocuri, mereu servind
datoriile sociale
nu încălzesc lumea cu încă un copil
nevăzut, neînțeles
a cărui melancolie ar putea fi fatală
nu fură bărbații nimănui și
nici măcar nu mai cred în dragoste
dezvrăjită

și totuși
singurătatea femeilor
incomodează

nu judec singurătatea lor pentru că și eu
sunt ca ele
iubirea, care mă bântuia la fiecare două străzi
nu-mi mai șoptește nimic
decât să-mi fac patul și rugăciunea
bărbații mă privesc ca pe o clepsidră
din care nisipul
nu se mai scurge

iar eu zâmbesc fără apăsare
și continui să mă uit la cer