Visezi s-alergi prin văi prelungi,
să pipăi zbârcituri de nuci,
fierbând în oală, cu bulbuci,
o urmă a clipelor de-atunci.

Să furi cercei cireșilor,
să bați calea ciupercilor,
cântând prohodul melcilor.
Din frunzele de brustur late
să poți încropi o carte,
lipind pe ea flori vii și moarte
ce țes povești neinventate.
Să nu îți pese de papuci
când tălpile se zbat prin rugi,
s-alergi cu cerul într-un drept,
ținând un zmeu din nori la piept
și-apoi să te zgâiești la el,
că nu e zmeu, e rinocer.

...Mă tem c-am pus prea multă apă,
căci viziunea-i diluată...
adaugă un fir de ceapă
și un cățel de usturoi,
poate va mai lătra la noi...