Zborul

Priveam de parcă aș fi fost țintuit
urcușul continuu al unui pui de cocor
care se rupse de ceilalți
urca și urca
parcă atras de cineva din cer
lent și vertiginos în același timp
plana în sus de parcă ar fi coborât
fără efort ca într-un menuet
ca și cum atras de largul mării
sau de-un vârtej de-o bulboană
neostoită fără fund și fără margini
urca ademenit îmbătat
de zborul pe care abia îl descoperea
devenind tot mai mic și mai mic
cât o albină cât o buburuză
cât un punct
până cocorii-părinți se alarmară
și începură agitați să-l strige
cu disperare
în timp ce el tot urca și urca
devorat cu totul de albastrul nemărginit
descoperind și savurând zborul
și înălțimile și imensitatea
până se lăsă amurgul
iar el se tot îndepărta
se înălța
până dispăru în înaltul cerului
și nu se mai zărea nicicum

tot astfel
demult într-o primăvară
și visu-mi se avântase spre înalturi
spre orizonturi fără margini
căutând parcă să afle
ce se ascunde după ele
se rupse se dezlipise de mine
cu totul nu mai era al meu
abia de îl mai recunoșteam
și el abia de mai ținea de mine
urcând tot urcând lent și vertiginos
în același timp
ca un fluture
ca pana unei păsări străvezii
ca un fum
până când nu-l mai vedeam
până când se înălță atât de sus
încât nu-l mai simțeam
nici nu mă mai auzea
până deveni parte
din cu totul altcineva
altceva altundeva