De mă întrebi de ce
pe gânduri rămân
când ceilalți mișună-n umbre,
să știi că mă scutur de frig,
de nopțile care-mi atârnă
ca zdrențe de lut,
de țărână
și-mi face inima plumb
și mă scurmă.

De mă întrebi de ce
la două încă nu dorm
când frântă-s de ziuă,
să știi că poeții rămân
sub lampa abia licărindă
să nască la ceas de suspin
versul ce-abia se desprinde
venind
din lumină.

De mă întrebi de ce
singur respir
când rude se-ndeasă în suflet,
strămoși cu generații la rând
mă scriu pe linia morții,
să știi că-s macazul din drum
ce schimbă direcția sorții
din moarte la viață,
oricând,
și iert și-mi aleg viu Stăpân
pe sufletul meu
din Dragoste plâng
la Crucea Vieții.