o pânză de secunde
ne desparte de noi.
deocamdată printre avataruri
gustăm fructe iluzorii şi credem că timpul
e cub aruncat în noapte

totuși spune setea: izvorul are sens!
şopteşte inima: iubirea nu se-mpiedică
nici de morminte.

dorul nesfârşitei lumini
pulsează dincolo de ochi, de carne și sânge:
marginea cubului nu este capăt de drum,
o biată vale nu poate fi
Infinitul!