Și mai iubită decât serafimii
a fost bunică-mea,
vreme de un sat.

Când stătea aplecată la fântâna salcâmilor,
sperând să-și mijească fruntea
vreun balaur din viitor,

soacră-sa îi lipea broaște pe prispa casei,
cumnată-sa îi aducea țărână în prag
ori i-o strecura-n ciorbă,
s-o drojdească.

Bunica-mea era mai iubită decât credea.

Croitoreasă fiind,
în loc să coasă tipare,
le picta.

I-am și zis într-o zi:
— Mamaie, mai povestește-mi.

Bunică-mea era ca serafimii.

Se lungea seara în pat,
în timp ce balaurii ieșeau din fântână,
să-i sărute solemn
fruntea
și mâinile.