Să nu rătăcim prin lume ca sicrie ambulante,
Purtând trupuri poleite, dar cu suflete moarte,
Strângem aur și mândrie, amăgiri de scurtă durată,
Dar lăsăm Lumina Sfântă la răscruce, îngropată.

Se sting sub greul vremii regi și falnici împărați,
De propriile iluzii și de ambiții blestemați,
Iar din coroane mândre și din glorii fără nume,
Rămân doar două oase și un craniu-n astă lume.

Ce-i folosește omului să aibă lumea toată,
De-și pierde pătatul suflet în noaptea blestemată?
Și ce ar putea să dea la schimb, când viața i se trece,
Să-și cumpere salvarea dincolo de glia rece?