Am izbucnit în plâns când a apus Cerul,
Soarele îl dăduse afară din spitalele cu ultraviolete
‒ îl contaminase cu bube și lacrimi ‒
acum locuia cu chirie la mine în suflet.

Îi dădusem camera servitorilor din care tocmai plecase moartea,
își năpârlise lumina, nu mai era albastră nici ziua.
Cu noblețea din care plouase de atâtea ori îmi ceru apă,
i-am dat Coca-Cola din paharul meu cu lacrimă încrustată.

Apoi cu disprețul proprietarului de imobile i-am zis:
să bei o Coca-Cola e o artă
când știi s-o cauți cu degetul pe hartă!
A simțit că l-am umilit și-a luat boarfele și a plecat.

Când Soarele pe față-i plin de bube
și Cerul locuiește prin hrube,
cu ochi-n lacrimi plânsu-și cere scuze,
ca întârziat de atâtea ori pe buze.

Disprețul își divulgă politețea,
pupat în fund și-a otrăvit noblețea,
că a năpârlit lumina pe cuvânt
când moartea-i cu chirie în mormânt.

Să bei o Coca-Cola e o artă
când știi s-o cauți cu degetul pe hartă,
nu te grăbi, nu îi desprinde dopul,
că n-a pășit în urma ta potopul.