De ce te simt atât de-aproape,
Când ești mai depărtat ca ieri?
De ce mi-ai rămas în suflet
Și nu mai bați la el să ceri?

Mi-e teamă să-ți deschid durerea,
Să nu-mi răspunzi cu un oftat
Mi-e teamă că iubirea noastră
A fost un vis,și s-a-ncheiat

Mi-e dor de tine,nu de umbra
Ce-a învățat să mă privească rece
Mi-e dor de omul care, odată,
Nu știa cum să mă mai plece

Și da, sunt egoistă poate
Te vreau cum te-am avut cândva
Cu dor ce nu-ți dădea odihnă,
Cu inima lipită de a mea

Te vreau cu ochii plini de mine,
Cu graba dulce de-altădat’
Te vreau aproape de nebunie
Și știu că poate-i un păcat

Că timpul stinge câteodată
Și focul cel mai arzător
Iar eu mă lupt cu o speranță
Ce moare-n mine, încet, de dor

De vei mai regăsi vreodată
Drumul spre vechiul nostru cer,
Să știi că eu n-am părăsit
Iubirea noastră,nici nu sper

Ci doar păstrez, ca pe-o lumină,
Ce nu se stinge, orice-ar fi,
Un singur vis, nebun și simplu:
Să mă iubești, cum mă iubeai în zi