Doar eu înghit o linguriță plină cu răbdare, doar eu mai știu că nu mai știu, de mult, nimic, mă răsucesc, mă-ntorc, ușor sau greu, la ziua-n care mi-aduc aminte, vag, ce mi-a lăsat în plic.

Doar eu mai cred în șoaptele închise în oglindă, doar eu mă-mbăt cu apă rece de izvor, îmi desenez povești vânătorești și o colindă pe toți pereții dintre ieri și viitor.

Doar eu mă zbat să nu-nțeleg nisipul din clepsidră, doar eu îmbrac secunda muribundă-n frac, doar eu despic, în patru, fir și capete de hidră, doar eu, nebunul care locuiește-n trac.

Doar eu mă vând, săptămânal, pe-un colț de poezie, pe-o gură de ozon, pe un mereu acum, doar eu rămân definitiv bolnav de erezie, copilărie, ghiocei și chef de drum.