Mergi printre oameni, tăcut și firesc,
Nu cere lumii vreun semn de mărire,
Căci binele dat, chiar de-i neînțeles,
Se-așază în timp ca o taină-n trăire.

Nu-ți face din vorbe un mare cuvânt,
Nici rostul din fală nu ți-l alcătui,
Mai trainic rămâne un gest prea mărunt,
Decât mii de glasuri ce vor a grăi.

Și chiar de ți-e drumul strâmt și încet,
Nu-ți frânge pornirea spre faptă curată,
Că omul se scrie, încet și discret,
Prin ceea ce lasă în urma sa toată.

Rămâi doar o clipă și totu-i destul,
De-ai pus în tăcere un strop de simțire,
Căci urma cea vie nu-i nume sau titlu,
Ci binele dus mai departe-n trăire.