Printre livezi foșnește pasul desfrunzit
Tiptil coboară doamna toamnă spre câmpie
Cu rochii lungi de vânt și galben ruginit
Lasă în urmă trena lungă, poezie

Umbrela-și poartă dintr-un nor despăturit
Udă ponoarele, storcând din pălărie
Bogată, pune în cămară rod muncit
Zâmbește dulce în toți strugurii din vie

La firul ierbii zarvă mare a stârnit
Gâzele caută să-și facă galerie
O buburuză sub o coajă a fugit
Bătrânul pom casă de iarnă o să-i fie

Copacii tremură din mâini spre infinit
Rugă spre aripa în grea călătorie
Nostalgic, gândul arcuiește zgribulit
Poate se-ntorc să le mai cânte melodie

Privește blând doamna spectacolul grăbit
Purtând în palme raze moi în agonie
Cu lacrimi reci pe dimineți s-a iscălit
Și-acum așteaptă sora ei în albă ie