Semnele nu sunt cuvinte
Însă, fără a fi ele, nimic
Nu am putea rosti.

Semn este o fântână
Care așteaptă să
Îi fie apa băută.

Semn sunt mâini ridicate
Ce cer cruțare celui care
De aripa lor este biruit.

Numai astfel semnul devine
Cuvânt mai înainte de-a fi
Alcătuitor de cuvinte.

Privește-ți unghiile degetelor
Pe care le întinzi pe altar
Și vei vedea că poartă
În forma lor semne
Ale căutărilor tale
Cu care în carnea
Începutului zgârii linii
Pe care ți le vei aminti când,
Din culoarea lor, în carnea ta,
Ca o limbă vor vibra și vor rostui
Tot ceea ce era înainte de a mai fi fost.

Semn e cel dintâi răsărit îngemănat
Între pleoapele ochilor
Printre care intră
O nouă lumină
Cu un alt rost
Incumbat.