Zâmbesc cu masca vorbei blânde,
Dar au ochit un nou profit;
Îți smulg resursele flămânde,
Când te-au golit și s-au hrănit.

Voi, narcisiști cu minți oculte,
Cu sufletele de amar,
Solicitați atât de multe…
Și chibzuiți c-ar fi „ca dar”.

Vampiri magnetici fără inimi,
Ce sugeți totul cu nesaț,
Vreți validări când sunteți „minimi”
Și mă-nhămați precum un braț…

Voi nu simțiți nici empatie,
Recunoștință - nici atât!
Căci rațiunea e-o hârtie
Cu măzgăleală de urât.

De ce vă amintiți de mine
Doar la nevoie, ipocriți?
Și „dați prin băț” fără rușine,
Cu mină falsă de smeriți.

Sunteți parșivi, păduchi de ceară,
Escroci de clasă, rafinați,
Ce-n miez rânjiți cu colți de fiară,
În rest: gângănii, „astupați”.

Vă car în cârca mea, trudită,
Dar până când? Mă-ntreb mereu.
Iar când voi fi de tot sleită,
Voi fi doar eu cu Dumnezeu.

Mă frământam: cum vă numiți?
Iar un ecou: doar paraziți!