Cuvintele mele-s ca niște bani falși
cu care zadarnic încerc
să cumpăr veșnicia;
ele nu valorează nici
cât hârtia.
Nu pot da orfanului căldura maternă,
orbului nu-i pot fi lanternă,
nu pot înlocui pâinea lipsă
de pe masa șomerului.
Ele nu-ți pot spune
care sunt punctele
cardinale ale sufletului tău,
dar te îndrumă să le cauți.
Ele nu-ți arată amiaza sau apusul,
dar te vestesc că vor veni.
Ele nu-ți pot suna alarma
că s-a apropiat boala,
dar te sfătuiesc să te ferești.
Ele nu știu când vine sfârșitul,
dar caleașca lui
se aude... se aude!
Ele te învață doar
săritura peste propria umbră,
și nimic mai mult.
Din cuvintele-mi oloage
uneori izbucnesc cai înaripați,
care o clipă te poartă
pe tărâmurile fericirii.