Astăzi, mașinăria și-a arătat colții în plină stradă, sub ochii tuturor, iar spectacolul a fost de o cruzime perfectă. La prânz, în fața turnului de sticlă al celei mai mari corporații din centru, un curier pe bicicletă s-a prăbușit pe asfalt, secerat probabil de epuizare sau de un infarct. Cutia lui termoizolantă s-a izbit de bordură, împrăștiind pachetele cu prânzuri corporatiste pe trotuar.
Ceea ce a urmat nu a fost panică sau compasiune, ci o demonstrație pură de mecanică socială. Oamenii în costume impecabile, care ieșeau la pauză, au format instantaneu un flux circular perfect, ocolind corpul întins ca pe un obstacol infrastructural. Nimeni nu s-a aplecat. Nimeni nu i-a luat pulsul. Câțiva au privit iritați ceasurile, deranjați că incidentul le bloca calea spre cafeneaua selectă de pe colț. O tânără cu o mapă sub braț chiar a pășit peste mâna inertă a bărbatului pentru a nu-și murdări pantofii cu sosul curs dintr-o caserolă spartă.
Solidaritatea urbană s-a rezumat la câteva telefoane scoase din buzunar, nu pentru a suna la ambulanță, ci pentru a anula comenzi sau pentru a filma scena. Când salvarea a sosit în cele din urmă, ecranul de sticlă al uzinei sociale s-a închis înapoi fără nicio urmă. Combustibilul fusese consumat, iar sistemul își cerea deja următoarea șarjă.
Seara s-a lăsat ca o prelungire firească a acelei indiferențe. Privesc de la fereastră ecranul gigant din piață care rulează reclame la vacanțe exotice și credite rapide, în timp ce pe trotuarul de dedesubt, o pată lucioasă de ulei și sos e singura mărturie a unui destin strivit astăzi între rotițele acestui mecanism orb.