Deconectează-mă de la lumină!
De la ceea ce simt că mă face inimă
Și îmi consumă ființarea prin care
Trăiesc cum nu aș fi întâmplare.

Și mă adaugă întregului tău unde
Ceea ce te cuprinde mă pătrunde
În același fel în care ceea ce devii
E doar atât cât pot spune că știi.

Inert, asemenea umbrei tăcerii,
Rupt de perenitatea oarbă a inițierii,
Mă umple cu spațiile pe care lumina
Le poartă în pântec dintotdeauna.

Rupe-mă, frânge-mă, împarte-mă!
Mă lasă să ard dincolo de tine urcând
Din sângele jăraticului într-un alt mormânt
Unde lumina în întuneric s-a prefăcut!