Am plecat pe străzile tinereții pustii
ținându-ne de urât și de vise
ca de niște frânghii
care ne trăgeau în rătăciri asfaltate de dor,
pe firul sângelui
ce își recunoștea chemarea.
Șoseaua înflorea sub pașii
ce băteau repetitiv înserarea,
ascultând parcă ritmul apelor.
cunoscându-și izvorul.
Hoinăream uitând de legăturile zilei,
de așteptările albe, sărutate de lună,
până la pierdere,
până la geamurile sparte
prin care s-a vărsat în odaie viitorul,
adunându-ne din hoinăreală
direct în poteca unduitoare de zare. Ce poveste! (23.04.2026)