mohorâtă vreme-n sat!
joia mi s-a îmbufnat
și din cer își toarnă ploaia.
necăjită-i ghionoaia!

trece-un tren de marfă lung
stropii-l bat și mi-l alung',
iar pe lac, umbrit de seară,
nuferii îmi par de ceară.

stoluri negre și plăpânde,
în tufișuri să se-afunde,
zboară-n haos, plictisite,
rătăcite, troglodite.

năucită, toaca bate,
cântă pe neașteptate.
fiecare picătură
are gust de saramură.

cine știe? poate plânge!
într-o inimă se frânge.
și ce dor amețitor
curge-n apa de izvor!

totul e lichid, bag-seamă.
toamna joacă rol de dramă.
actriță emancipată
saltă fusta-n orice poartă.

e cancan de toamnă acră
pe-arături de vreme sacră.
vântul saltă poalele,
ploaia bate țiglele.

vai de zilele-facturi
prinse-n cuiele de nuri!
smulgă-le vântul țâfnos!
scoate capul, val duios!

fă și tu acum un salt,
abate-te din înalt!
vezi o barcă fumurie,
de zici că e poezie?!

eh, sunt eu din Dumnezeu,
fâșie de curcubeu!
trag de timp ca de un nimb!