Drumul o lua pe aici
până mai departe
și noi îl urmam
fără să știm
ce va fi din noi
la o cotitură mai
încolo.

Prieteniile noi
se bifurcă
în cântece
în revers
vechi.

Cantecele din noi
pier.

Batem tamburul pe strada veche
de un verde unduios
cu albastru târziu,
din spatele școlii,
fără vreun ritm
sau vreun sens.

Râsul rămâne în urma noastră
ca un ecou
ştiut
cu coadă de câine
extrem de
loial
fără
câine

Plânsorile le-am ascuns
undeva
sub preș
sau sub pernă
să ne țină
de uitare
în loc
de vis.

N-a mai rămas
decât pianul amar
pe repede înainte.

Cine sunteți dumneavoastră,
ceilalți?

Eu nu mă culc
târziu.
Stau ureche în ureche
cu liniștea
din puf și din
pluș.

Și, din noi,
se ivește deodată
o poveste
pe care n-o știm
decât noi
doi.

Doar atunci,
închid ochii
și plec.

— Zvera End