Când Te-ai simțit singur în nimic,
Ai început să ne înveți Cuvinte.
Apoi, la un recital mai cosmic,
Ai chemat doi oameni mai coruptibili.

Ei s-au plictisit curând,
Au lăsat scaunele goale
Și-au ales un glob rotund,
Numai bun pentru absurd.

Acolo, timpul curgea
Când înainte, când înapoi,
Iar veșnicia ajungea
O știre despre noi.

La Polul Sud plăteau un ban
Pentru o rație de iubire,
Dar fericirea, când venea,
Avea gust de amăgire.

La Polul Nord luau un bilet
Spre mizeria de la un mic dejun,
Iar copiii morți, încă nenăscuți,
Erau lumânări aprinse
La masa cea nebună a durerii.

Aceiași doi, acum bătrâni,
Privesc spre cer, fără cuvinte.
Tu îi chemi din nou la recital,
Să stea pe scaunele dinainte.

Cică spectacolul se reia,
Cu surprize și publicitate:
Purgatoriul — mic confort,
Dante a ajuns mai înainte.