M-am rugat de copaci
să-mi șoptească tainele mugurilor,
pentru ca în primăvară
să-mi înmugurească speranțele.

M-am rugat în vară
să-mi împrumute o boltă,
care să mă apere de vipie.
Mă rog să-mi împrumute
frunzele în toamnă,
ca să plâng cu ele
peste pământul speranțelor mele.

Mă rog în iarnă
să mă învețe cum să rămân drept
în fața viscolelor disperării,
chiar dacă mă voi înnegri,
iar în jurul meu se va întinde singurătatea
ca într-un pustiu cosmic.

Și-n ceasul din urmă, când timpul se cerne,
Lăsa-voi o rugă în trunchiuri bătrâne:
Din viața pierdută în taine eterne,
Doar sfintele ramuri de mine-or rămâne.