Pe masă mai e o petală, din nuc nouă frunze au nins, bat clopote la catedrală, un gri peste frig s-a întins.

E frigul mai gri decât griul, mi-e frigul mai frig de la gri, aud cum scânceşte pustiul, îi strig că nu-l pot suferi.

În mall-uri se vând frunze moarte, la teatru-au băgat lumânări, în piaţă găsesc paşapoarte, la poştă... parfum şi ţigări.

La colţ mă aşteaptă-ambulanţa, (am febră, tuşesc şi strănut), mă strânge la piept Baba-Cloanţa şi-mi dă şi un tandru sărut.

La ştiri, moartea râde ca proasta, citind, recitând, declamând, rafale-mi împuşcă fereastra, sar cioburi de geam şi de gând.

Ce noimă, ce şansă, ce veste? Ce urmă de umbră-i în plic? E frig, e un gri de poveste şi-i gri bidiviul la dric.

În cană se-neacă o clipă, pe străzi umblă medici stafii, la tâmplă îmi creşte, în pripă, sfârşitul coleric de zi.