Când trupul de lut dă semne de greu,
Urcând spre etaje de lumină mereu,
Se-aprinde în spirit un vector de foc,
Ce mută durerea și timpul din loc.

E voința sacră, decretul de sus,
Ce n-are în lume un termen apus,
E daltă și condei în palme de diamant,
Ce lasă pe pământ un semn elegant.

Ambiția sfântă nu cere cununi,
Ci vrea peste veacuri uimiri și minuni,
Să lase o dâră de sori și de stele,
Extinzând Paradisul prin sfinte rețele.

O, timp al senectuții, tu prag de cristal,
Te-nclini astăzi blând pe-al vremii portal,
Căci celula de viață din trupul cel sfânt,
Conferă acestor haruri un mistic veșmânt.
________________________________________