Când înota în apele adverse, Sedna cânta
Cu fiecare notă, mai aproape de-a fi moartă,
Și totuși vie, ea încerca să facă din durere artă
Fiindcă nu putea iubi un bărbat, să fie eliberată

De blestemul șamanului vrăjitor ce-o vroia legată
De el pentru totdeauna, și nici măcar de-un tată salvată,
Ea era doar înotul, doar apa, doar dorința reluată,
Piatra de pe suflet n-o trăgea-n jos, o făcea mai înțeleaptă...

Libertatea doar de-a înota la infinit în sufletul lumii pierdută,
Ea nu se dădea oricui, ea era doar o vanitoasă ce măcar nu-i mută,
Libertatea de-a alerga prin mințile bărbaților ca o fantasmă renăscută,
Făr-a rămâne cu vreunul niciodată, nu poate fi de fapt manipulată,

Sedna e un mister, respus de mine-acum de mii de ori până eliberată
Ea iar va fi, de șaman va fugi, și cântece mii vor țâșni din ea renăscută
Acolo unde marea întâlnește stânca versurilor scrise de-o poetă,
Și din spuma ei apar cântece nemaiauzite pentru că ea iar cântă...