Trebuie să plec.
Am picioarele murdare
de atâtea drumuri.
În fiecare zi — războaie,
chipuri uitate
prin capele mortuare.

Mă gândesc să dau mită
acestei suferințe,
să-mi îngăduie patruzeci de zile
de copilărie nestinsă.

Să regăsesc privirea
pierdută la începutul lumii,
acum, în actul IV,
când lumina se retrage
fără zgomot, puțin în pripă.

Dar drumurile nu se sfârșesc.
Undeva, la începutul lumii,
copilul încă rătăcește.

Și nimeni nu se întreabă
dacă nu cumva răcește.