Țara mea e-o mândră floare,
Mândră, zveltă, răpitoare,
În culori de primăvară
Și miros de coaptă vară.

Țara mea e-o apă lină,
Lină, dulce, cristalină,
În nuanțe de albastru
Ce se află-n mare astru.

Țara mea e-un munte trainic,
Trainic, neclintit și falnic,
Cu o salbă de Carpați
Și cu brazii înșirați.

Țara mea e cânt de doină,
Țara mea e vers de odă,
Țara mea e tril de nai,
Țara mea e port și grai.

. . .

Țara mea era o floare,
Mândră, dalbă, lucitoare.
Ce-am făcut din ea noi, oare?
Când s-a ofilit sub soare?